fisura

Latin

Participle

fīsūra

  1. inflection of fīsūrus:
    1. nominative/vocative feminine singular
    2. nominative/accusative/vocative neuter plural

Participle

fīsūrā

  1. ablative feminine singular of fīsūrus

Romanian

Etymology

Borrowed from French fissurer.

Verb

a fisura (third-person singular present fisurează, past participle fisurat) 1st conj.

  1. to crack

Conjugation
    conjugation of fisura (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a fisura
gerund fisurând
past participle fisurat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present fisurez fisurezi fisurează fisurăm fisurați fisurează
imperfect fisuram fisurai fisura fisuram fisurați fisurau
simple perfect fisurai fisurași fisură fisurarăm fisurarăți fisurară
pluperfect fisurasem fisuraseși fisurase fisuraserăm fisuraserăți fisuraseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să fisurez să fisurezi să fisureze să fisurăm să fisurați să fisureze
imperative — tu — — voi —
affirmative fisurează fisurați
negative nu fisura nu fisurați

Spanish

Pronunciation
  • IPA(key): /fiˈsuɾa/ [fiˈsu.ɾa]
  • Rhymes: -uɾa
  • Syllabification: fi‧su‧ra

Etymology 1

From Latin fissūra.

Noun

fisura f (plural fisuras)

  1. fissure, crack
Derived terms

Etymology 2

See the etymology of the corresponding lemma form.

Verb

fisura

  1. inflection of fisurar:
    1. third-person singular present indicative
    2. second-person singular imperative

Further reading
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.