îmbelșuga

Romanian

Etymology

From în- +‎ belșug +‎ -a.

Verb

a îmbelșuga (third-person singular present îmbelșughează, past participle îmbelșugat) 1st conj.

  1. (rare, of land/fields) to make fruitful, fertile, able to bear much produce, to yield abundantly

Conjugation
    conjugation of îmbelșuga (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a îmbelșuga
gerund îmbelșugând
past participle îmbelșugat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present îmbelșughez îmbelșughezi îmbelșughează îmbelșugăm îmbelșugați îmbelșughează
imperfect îmbelșugam îmbelșugai îmbelșuga îmbelșugam îmbelșugați îmbelșugau
simple perfect îmbelșugai îmbelșugași îmbelșugă îmbelșugarăm îmbelșugarăți îmbelșugară
pluperfect îmbelșugasem îmbelșugaseși îmbelșugase îmbelșugaserăm îmbelșugaserăți îmbelșugaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să îmbelșughez să îmbelșughezi să îmbelșugheze să îmbelșugăm să îmbelșugați să îmbelșugheze
imperative — tu — — voi —
affirmative îmbelșughează îmbelșugați
negative nu îmbelșuga nu îmbelșugați

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.